Este a 4-a zi in Kathmandu si am trait in zilele astea mai multe experiente decat in toata viata mea.
Ieri am fost la Pashupati, in sanscrita insemnand "imparatul tuturor creaturilor", un templu hindus in care mi-a fost pusa la grea incercare puterea de a intelege o cultura mult inafara realitatilor mele. Si am dat gres, drept pentru care la iesirea din templu am simtit o puternica stare de dezamagire si neputinta.
Astazi, la o zi diferenta, vad lucrurile un pic altfel: culturile difera diametral, realitatile sunt altele pentru fiecare dintre noi iar ochii nu au nici o legatura cu ce simte sufletul.
Pashupati este un templu imens, impartit, ca importanta si semnificatie in doua: partea in care se pastreaza adevaratele obiecte sacre, si partea in care acestea sunt reprezentate simbolic, prin replici accesibile tuturor muritorilor de rand. Mai exact, doar hindusilor.
Undeva intre acestea se afla crematoriile, notiune extraordinara pentru mine- locuri de asimilare a mortilor de catre comunitate.
Am asistat la o incinerare... ritualul este relativ simplu dar, probabil, incarcat de emotie si semnificatie... cel putin asa sper, pentru ca, recunosc, pe chipul participantilor n-am putut sesiza nici o tresarire.
La momentul acela, acest lucru mi s-a parut revoltator facand, evident, greseala incepatorilor de a relationa cultura unui loc strain la realitatile personale.
A fost incinerat un barbat. De la un individ care s-a oferit sa ne explice tot ce exista in templu, am aflat ca la hindusi, imediat dupa moarte, cadavrul trebuie ars in maxim 24 de ore, iar cenusa este aruncata intr-un rau, de preferinta unul sacru, ideal... Gangele.
Daca decedatul este barbat, ceremonia aprinderii focului este facuta de fiul mai mare, iar in cazul femeilor aceasta sarcina revine fiului mai mic.
Vii, femeile nu sunt lasate sa participe la ritual, ele ramanand pe margine, spectatori muti.
Pahupati are un mare numar de crematorii, unele dedicate familiilor regale, altele personalitatilor statului, iar restul, cele mai multe, oamenilor de rand.
Incinerarile sunt ametitor de dese, aproximativ 10-12 zilnic, acest lucru intretinand o aglomeratie permanenta la marginea raului, o atmosfera incarcata, tensionata.
Am fost condusi apoi la chilia unui "om sfant"- dupa spusele ghidului ad-hoc.
Om sfant care mie, cel putin, mi-a inspirat o mare neincredere si o si mai mare deziluzie. Ambele prostesti, stiu.
Astazi, in schimb, lucrurile stau altfel. De dimineata am vizitat templul Boudha Nath, de dimensiuni colosale, in care aerul si simbolurile hinduse se impletesc cu religia mult mai elaborata a budistilor.
Aproape imediat Stelian a inceput sa discute cu unul din calugarii de-acolo, cel care avea sa ne influenteze intreaga zi: Lama Dorje.
A fost inca de la inceput foarte binevoitor cu Stelian, apoi m-am alaturat si eu, ne-a oferit cate o Kata binecuvantata de unul din ucenicii sai (apropo, Lama avea 24 de ani, o varsta mica dupa parerea mea pentru un asemenea rang, dar parerile mele a fost constat contrazise de starea de fapt), apoi o scurta lectie de meditatie, raspunzand mereu intrebarilor noastre intr-o engleza delicios de stricata, dar cu cel mai senin si mai luminos zambet cu putinta.
Una din cele mai penibile poze din cate am vazut a fost cea in care Lama m-a fotografiat intr-una din salile templului... inca nu indraznesc s-o postez :)
Atmosfera relaxata a rezistat pana in momentul in care Lama Dorje, dupa ce mi-a sugerat ca pentru meditatiile mele as avea nevoie de o TANKRA, a incercat sa-mi vanda foarte scump un astfel de obiect, reclamand cu acelasi calm imperturbabil faptul ca pretul oferit initial de mine este mult mai mare decat ce-i dadeam de fapt, la final.
A ramas ca-i vom aduce restul de bani- adica 4500 rupii- la intoarcerea din expeditie ...evident, acest lucru nu s-a intamplat :)
Si totusi, la sfarsitul vizitei, senzatia de lumina, de curatenie a reusit sa se pastreze, anuland acele momente penibile.
Important este ca in interior s-au deschis unele usi, prejudecatile au inceput sa se dizolve facand loc unei asteptari linistite.
Mi-au ramas la dispozitie Tibetul, China si India pentru a-mi continua cautarile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu