6-12 octombrie

Am plecat din Wudang Shan cu un sentiment nelamurit de bine si rau. Am fi vrut sa mai ramanem, incepuseram sa ne obisnuim cu linistea monastica a muntelui, dar eram si nerabdatori sa ajungem in India.
Lucru care s-a petrecut dupa o noua calatorie cu trenul Wudang Shan- Chendu, zbor cu avionul Chendu- Lhasa, Lhasa-Khatmandu, Khatmandu-Varanasi... total: doua zile.
Varanasiul ne-a intampinat pe inserate cu o vreme inabusitor de calda si umeda, cu o aglomeratie piestrita si niste mirosuri pe care nu le voi uita prea curand.


Urmatoarele zile ni le-am petrecut cutreierand in lung si-n lat ulitele acestui oras imens, rasfirat de-a lungul Gangelui, asaltat zilnic de mii si mii de pelerini si turisti din toate colturile lumii.
Au fost zece zile in care tot n-am reusit sa vedem decat "varful icebergului", dar ce ne-a ramas in suflet a fost caldura cu care ne-au primit oamenii, aproape fara exceptie, frumusetea copiilor si a femeilor, zambetul lor incredibil de luminos, credinta nestramutata a hindusilor, frumusetea si ciudatenia ritualurilor si obiceiurilor.

Dimineata cu barca pe Gange, nelipsitele ceremonii PUJA de pe malul raului, pe inserat, vizita la Sarnath- marele templu budist din inima hindusa a Indiei, prietenia cu cel mai zambitor chelner indian sau cu Puja, fetita care vindea flori si lumanari pentru ceremonialul nocturn, ori cu tanarul barcagiu care ne-a dus la fortul englez de pe malul opus al Gangelui, sau cu vanzatorul de haine, goana cu risca sau autorisca pe strazi, in cea mai crunta aglomeratie posibila, lungile targuieli pentru suveniruri si orice altceva am fi gasit de cumparat... toate au intregit pentru noi tabloul unei Indii frumoase si triste, trista dar impacata cu un destin pe care nu stie, nu poate sau cine stie, nu vrea sa-l schimbe.